Dezinformare

Dezinformarea, în contextul spionajului, informațiilor militare și al propagandei, reprezintă difuzarea de informații voit false, cu scopul de a deruta inamicul cu privire la poziția proprie sau la intențiile de acțiune. Se referă și la distorsionarea unor informații reale, pentru a le face inutilizabile.

După Vladimir Volkoff, autorul celebrului Tratat de dezinformare, dezinformarea este tehnica ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori.

Tehnicile de dezinformare se regăsesc și în comerț și guvernare, fiind folosite de unele grupuri cu intenția de a submina poziția unui concurent.

În timp ce propaganda are ca principal țel obținerea de sprijin emoțional, dezinformarea are scopul de a manipula audiența la nivel rațional, fie prin discreditatarea unor informații ce se contrazic, fie prin sprijinirea unor concluzii false. O a treia metodă de ascundere a faptelor este cenzura, aplicată atunci când un grup poate exercita un astfel de control. Atunci când canalele de informare nu pot fi închise complet, ele sunt f��cute inutilizabile prin saturarea cu dezinformări, scăzând astfel valoarea "raportului semnal/zgomot".

Dezinformarea nu trebuie confundată cu eroarea de informare, care nu este deliberată. De exemplu, dacă o persoană sau o agenție de știri difuzează o informație despre care nu știe că este adevărată, dar despre care crede că este adevărată, aceasta nu este o dezinformare propriu-zisă. De aceea, adesea dezinformarea este dată drept eroare de informare, atunci când acela care difuzează mesajul nu știe că acela care stă la originea mesajului a construit în mod deliberat o informație falsă, pe care a pus-o la dispoziție spre difuzare. Dacă scopul unei astfel de acțiuni este inducerea în eroare a utilizatorului final al informației sau dacă dezinformarea are rolul de a distruge credibilitatea celor suficient de creduli pentru a o difuza (de obicei, o agenție de știri), fără a-și da seama ce pagube îi produc receptorului final, trebuie judecat caz cu caz.

Există numeroase moduri de a trata o informație, în așa fel încât ea să devină aptă pentru o acțiune de dezinformare: ^[1]

• Negarea faptelor (Nu este adevărat că X i-a furat banii lui Y).
• Inversarea faptelor (Nu X i-a furat banii lui Y, ci dimpotrivă, Y i-a furat banii lui X).
• Amestecul dintre adevăr și minciună (Este adevărat că X i-a luat banii lui Y, dar asta din cauza faptului că Y îi datora lui X acei bani, pe care refuză să-i mai dea înapoi).
• Modificarea motivului (Motivul pentru care banii lui Y au fost găsiți la X nu este furtul, ci faptul că X i-a găsit pe o alee în fața casei lui Y).
• Estomparea (Se face prea multă gălăgie pentru o sumă atât de mică; alții fură miliarde și nu pățesc nimic!).
• Generalizarea (Toată lumea fură în România; cum de l-ați găsit tocmai pe X țap ispășitor?).
• Utilizarea părților inegale (În cazul mediatizării furtului, se va acorda un spațiu restrâns faptului în sine, iar evidențierea calităților morale și ale faptelor bune ale lui Y va ocupa un spațiu mult mai mare).

Un exemplu clasic de dezinformare s-a petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ducând la debarcarea din Ziua-Z, când serviciile de informații britanice au reușit să dezinformeze germanii în așa măsură, încât aceștia au crezut că grosul forțelor de debarcare s-ar găsi la Kent, Anglia, de unde urmau să traverseze Canalul Mânecii. În realitate, debarcarea a avut loc în Normandia, regiune în care s-a putut stabili un cap de pod, datorită ezitării Comandamentului german de a-și deplasa forțe în zonă.

Se pot da câteva sfaturi „candidaților la dezinformare", știind că vulnerabilitatea unei ținte depinde de personalitatea individului amenințat, de situația sa socio-profesională (în special când aparține mediilor de influență sau este o autoritate în materie decizională):

• să nu te lași sufocat de informație:

- formularea de principii și opinii doar asupra subiectelor pentru care se poate avea acces la mai multe surse de informare;

- practicarea spiritului de contradicție;

- refuzarea autocenzurilor.

• examinarea:

- sursei;

- conținutului informației;

- momentului și contextului în care a fost lansată;

- confruntarea cu realitatea.

• comunicarea trebuie să fie suportivă:

- atacă problema și nu persoana;

- fii descriptiv și nu evaluativ;

- fii specific, concret și nu general, global;

- validează interlocutorul;

- asigură continuitatea procesului de comunicare;

- asumă-ți răspunderea.

• Cenzură
• Manipulare
• Propagandă
• Război informațional
• Cenzura internetului

• Informare și dezinformare în mass-media Arhivat în 28 septembrie 2007, la Wayback Machine.
• Dezinformarea - mijloc și scop al acțiunilor psihologice Arhivat în 16 decembrie 2006, la Wayback Machine.